Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că a avut o conversaţie telefonică „excelentă” cu Donald Trump după victoria acestuia în alegerile prezidenţiale din SUA, iar site-ul Axios a aflat că pe fir s-a aflat și magnatul Elon Musk.
„Am convenit să menţinem un dialog strâns şi să avansăm cu cooperarea noastră”, a scris preşedintele ucrainean pe reţeaua X, după convorbirea cu Trump.
„Leadership-ul puternic şi neclintit al Statelor Unite este esenţial pentru lumea noastră şi pentru o pace dreaptă”, a mai spus el, în contextul în care lideri ucraineni și-au exprimat temeri că ajutorul SUA pentru Ucraina s-ar putea diminua odată cu venirea lui Trump la putere.
Însă în convorbirea telefonică a lui Trump cu Zelenski s-a strecurat o surpriză: la discuția care a durat în jur de 25 de minute a participat și miliardarul Elon Musk (proprietarul Tesla, X, Starlink, SpaceX), conform sursei citate. Musk a fost unul dintre marii susținători și finanțatori ai campaniei lui Trump.
După ce Zelenski l-a felicitat pe Trump, noul lider SUA a spus că va sprijini Ucraina, dar nu a intrat în detalii. Trei surse au spus că Zelenski a rămas cu impresii bune după apelul cu Trump. O sursă a spus că discuția „nu i-a lăsat lui Zelenski un sentiment de disperare”.
Musk a intervenit în timpul apelului pentru a spune că va continua să sprijine Ucraina prin sateliții săi Starlink, au mai spus sursele.
Donald Trump a declarat de mai multe ori că poate impune o pace în Ucraina „în 24 de ore”, fără a explica vreodată cum, dar criticând amploarea ajutorului dat Kievului pentru a rezista în faţa invaziei ruse.
Musk a ironizat Ucraina
Elon Musk furnizează prin Starlink servicii de comunicare vitale pentru efortul de apărare al Ucrainei, dar remarcile sale au înfuriat în câteva rânduri Kievul, de la invazia lansată de Rusia în februarie anul trecut, notează Reuters.
De exemplu, Musk a postat pe X o imagine cu Zelenski însoţită de textul: „Când au trecut 5 minute şi n-ai cerut un miliard de dolari ca ajutor”.
În replică, parlamentul ucrainean a postat un text pentru Musk: „Când au trecut 5 minute şi nu ai răspândit propagandă rusă”.
Musk a mai fost criticat în cursul războiului de oficiali ucraineni pentru că le-a sugerat că ar trebui să ia în considerare să renunţe la teritorii în schimbul păcii, poziţie respinsă ferm de Kiev.
France Presse: Elon Musk, marele câştigător din umbra lui Donald Trump
În afară de Donald Trump, care a câştigat alegerile din SUA la o diferenţă semnificativă, celălalt mare învingător al scrutinului pare să fie miliardarul Elon Musk, care a pariat totul pe candidatul republican, comentează AFP.
Cel mai bogat om din lume s-a implicat masiv în campania fostului preşedinte în ultimele săptămâni, însoţindu-l la mitinguri şi chiar urcând pe scenă pentru a-l apăra, în special în Pennsylvania.
De asemenea, a investit peste 100 de milioane de dolari în campania noului preşedinte ales şi nu a ezitat să folosească reţeaua sa de socializare, X (fosta Twitter), ca o cutie de rezonanţă pentru mesajele lui Donald Trump, în special în ceea ce priveşte imigraţia.
Comitetul său de sprijin a organizat chiar şi o loterie care le-a oferit un milion de dolari pe zi alegătorilor înregistraţi în state cheie care au fost de acord să semneze o petiţie conservatoare în favoarea libertăţii de exprimare şi a dreptului de a purta arme.
Pariul riscant al lui Elon Musk a dat roade imediat, acţiunile companiei sale Tesla crescând miercuri, ceea ce i-a adus 15 miliarde de dolari în cursul dimineţii, conform Forbes.
Patronul producătorului de maşini electrice ar urma să fie recompensat şi cu o poziţie în viitorul guvern. Preşedintele ales l-ar putea însărcina să reorganizeze profund administraţia federală, folosind abordarea agresivă din afacerile sale.
Apropierea dintre cei doi bărbaţi este promovată de ambele părţi. Musk a postat o fotografie pe X care îl arată cu Donald Trump în noaptea alegerilor în Florida, când acesta din urmă i-a adus un omagiu în discursul său de victorie, numindu-l un „super geniu”:
Rămâne de văzut cum vor reuşi cele două personaje, colorate şi adesea capricioase şi care abia se cunoşteau în urmă cu câteva luni, să lucreze împreună.
Elon Musk este aşteptat să conducă un nou Minister al „eficienţei guvernamentale”, al cărui obiectiv principal va fi reducerea bugetului federal, în prezent de 7.000 de miliarde de dolari, cu 2.000 de miliarde de dolari. El a spus că vrea să importe la Washington aceeaşi abordare „dură” ca şi în companiile sale, promiţând în acelaşi timp un tratament „uman şi corect” angajaţilor federali care vor fi afectaţi, inclusiv indemnizaţii de concediere care să echivaleze cu doi ani de salariu.
„Trebuie să facem reduceri semnificative ale cheltuielilor publice şi trebuie să-i convingem pe oameni să lucreze în poziţii mai productive în sectorul privat”, a spus Musk cu câteva ore înainte de victoria lui Trump.
[…] Elon Musk a participat la convorbirea telefonică Trump – Zelenski […]