Bunicii sunt o parte importantă din viața unui copil, și a familiei în general. Ei reprezintă legătura cu trecutul și asigură transmiterea valorilor culturale, morale și a tradițiilor între generații. În plus, bunicii sunt mult mai disponibili pentru a-și petrece timpul cu nepoții, mai răbdători și mai toleranți în relația cu aceștia. O familie fără bunici este o familie fără trecut. În toate poveștile, legendele și obiceiurile românești întâlnim bunicii, rolul lor în educația copiilor fiind important. Toate poveștile la gura sobei sunt spuse de bunici…
Dragostea dintre bunici și nepoți este o comoară prețioasă care trebuie păstrată pentru totdeauna!
Relatia bunici-nepoti reflectă o uniune specială si profundă, incărcată de cea mai sinceră iubire. Și nu te gândi că este o chestiune unilaterala, ce porneste doar dintr-o direcție si care se sfârșește într-un punct.
Totul se bazează pe aspecte clare, ce pornesc din ambele părți.
In lunga noastră ”călătorie” prin viață, întâlnim și cunoaștem persoane care ne inspiră și ne ghidează asemeni punctelor cardinale.
Bunicii fac parte din aceasta categorie. Susținerea lor este esentială. Avem nevoie de emoțiile și gândurile atât de bine conturate pe care le transmit. Sunt ele care ne modelează chiar și la propriu, prin patrimoniul genetic.
Nu de puține ori, asociem casa bunicilor și scurtele evadări la ei in bătătură cu o gramada de lucruri permise, de libertăți si îngăduințe.
Nu inceteaza să surprinda cu tot ce fac zi de zi, poate cu mari eforturi, uitând uneori de propriile nevoi, de oboseală, de boli si neputință.
Cum să nu-i iubim? Reprezintă o resursă de mare preț, care de cele mai multe ori nu are inlocuitor. Sau are, dar nu de același calibru si calitate.
Bunicile și trandafirii sunt aproape la fel. Fiecare este o capodopera a lui Dumnezeu cu nume diferite. O bunică este o femeie remarcabilă. Ea este o combinație minunată de căldură și bunătate, râs și dragoste. Ea trece cu vederea defectele noastre, ne încurajează visele și ne laudă fiecare succes. Nimeni nu poate înlocui dragostea unei bunici. Ea are această abilitate magică de a face totul să se simtă mai bine. Dragostea unei bunici este pentru totdeauna și întotdeauna. O bunică este îmbrățișări calde și amintiri dulci. Ea își amintește toate realizările tale și uită toate greșelile tale. Sunt multe lucruri în viață pe care le-am luat de bune, dar a fi bunică nu va fi niciodată unul dintre ele.
Pentru nepoți, bunicii sunt magici: răsfăț, brațe care alină și alintă, mâncăruri vrăjite presărate cu iubire, sfaturi înțelepte, răbdare și bunătate. Dar bunicii au fost și ei copii, au mers la școală, și au făcut prieteni, au citit, au dansat, au iubit – și au multe de povestit!
Mai aveam o bunică. Un om adevărat, harnică cum rar mai găseşti. De la ea am primit multe lecţii şi poveşti. Pe unele le-am înţeles la vremea lor, pe altele le înţeleg abia acum, la 50 de ani. Ce a insemnat această bunică, care m-a adoptat din prima clipa, nu pot descrie vreodată în cuvinte.
E greu sa pun într-un articol legătura puternică care a exitat intre mine și bunica mea din Cristian. Este o legătura care este greu de înteles de către alții. Când vedeai privirea ei, abia atunci puteai înțelege. Vorbim de un titan, în adevăratul sens al cuvântului. Un om care a trăit greu, care a avut o copilărie și o adolescență dusă aproape de imposibil dar care are un caracter si o coloană perfect drepte. Bunica mea știa mai multe despre iubire decât Mihai Eminescu. Bunica m-a ajutat și pe mine să mă înțeleg mai bine. Cu toate școlile pe care le-am făcut nu am reușit să înțeleg că lucrurile simple sunt, de fapt, cele mai complexe și singurele care contează cu adevarat. Bunica mea a crescut, cu greu, patru nepoti, nepoți care îi spun mamă. Pentru că a fost o mamă. Pentru că a fost mult mai mult decât o mamă. Pentru mine a fost și rămâne o Zeitate. Așa o să rămâna până închid ochii. Bunicile sunt pentru și despre iubire. Cea reală si extrem de puternică. Nimeni și nimic nu ne poate sta în cale. Atâta timp cât am știut că există, m-am simt copil.
Pentru bunici, experiența aceasta cu proprii nepoți este o fereastră în propriul rol de părinți și o șansă extraordinară să repare micile greșeli pe care le-au făcut în trecut. Și noi suntem părinți, și nu suntem perfecți, greșim, câteodată fără să ne dăm seama. Iar pe măsură ce copiii cresc, vedem ce am sădit acolo în educația lor. Și tot corectăm, ajustăm, ne adaptăm. Ei, bunicii, au ocazia să facă asta trecând deja prin experiențele de părinți și știind ce au făcut bine și unde ar fi putut face diferit. Pentru ei, poate fi o reîmpăcare cu trecutul și cu regretele de atunci. Prin nepoți, bunicii au ocazia să se adapteze la timpul și mediul din zilele noastre. De când eram noi mici, s-au schimbat multe, mai ales în ceea ce privește educația copiilor.
Bunicii sunt ca mentorii pentru copiii noștri. Le oferă lecții de viață învățate de ei, le spun povești din vremurile lor, le spun povești de când noi eram copii în casa lor și ce făceam noi, părinții. Bunicii sunt cu timp și spațiu, au lejeritatea asta a momentului, trăiesc bucuria prezentului cu nepoții. Și eu știu sigur, că am de învățat asta de la ei. Parcă uită de noțiunea timpului, sunt pe modelul “follow the kid”. Eu în timp ce mă joc cu ei, am în gând următoarea activitate, ce le dau de mâncare, când să-i culc să fie bine…
Poate știți despre ce vorbesc…
Bunicii sunt o poartă de învățare a trecutului și o resursă pentru a modela viitorul. Fiecare dintre noi avem nevoie să ne înțelegem originile, de unde venim, care ne sunt neamurile, legăturile între generații, cine cu ce s-a ocupat, valorile lor. Ei, bunicii ne pot detalia toate aceste lucruri și ne pot conecta la vremurile trecute cu tot ce presupuneau ele. Prin noi, copiii ajung în prezent, modelând împreună către un viitor al lor. Dar e necesar să știm, că ducem cu noi trecutul, chiar dacă nu suntem conștienți de asta, purtăm cu noi amprenta generațiilor trecute.