Conform Curentul.info, pe vremea în care Brașovul nu avea încă o șosea de centură, la una dintre ședințele de Consiliul Local Brașov, aleșii locali trebuiau să compare trei studii de proiect pentru viitoarea ocolitoare a orașului. Cele trei variante erau susținute atât de municipalitate cât și de Consiliul Județean, iar cum pe lângă fiecare balegă sunt și muște, susținerea venea și din partea „prestigioasei” Universități neacreditată Sextil Pușcariu.
Că Universitatea patronată de către LIVIU PANDELE susținea un proiect benefic orașului, nu era o problemă. Problema era că aleșii de la acea vreme au avut surpriza să constate faptul că proiectul comandat și plătit de Primăria Brașov a ajuns în mâinile „dacului” Pandele, iar până la ora dezbaterilor, nimeni nu a putut spune cum au ajuns planșele proiectului în posesia acestuia.
Firma Prinfo SRL a câștigat licitația pentru efectuarea studiului cu pricina, iar pentru aceasta a primit 400 milioane de lei vechi. După cum era și firesc, directorul SC Prinfo SRL, Nicolae Șerban susținea că firma sa nu a mai pus la dispoziția altui client proiectul executat pentru Primăria Brașov, iar reprezentanții instituției se jurau că nu au dat vreunui străin planșele cu pricina, fapt ce i-a făcut pe mai marii urbei sa ajungă la concluzia că proiectul a fost furat.
Suspiciunea a apărut atunci când Fundația Dacia și Universitatea Sextil Pușcariu au depus la Primăria Brașov un studiu privind șoseaua ocolitoare. Proiectul intitulat „Mecanisme juridice și financiare privind edificarea construcției șoselei ocolitoarea a municipiului Brașov”, avea anexată o serie de planșe semnate de SC Prinfo SRL. Aceleași planșe se aflau deja în posesia municipalității, anexate la studiul de fezabilitate. Liviu Budușan, șeful Serviciului Tehnic-Investiții de la acea vreme, a observat că proiectul lui Pandele era identic cu cel al primăriei, dar a tăcut.
Patronul SC Prinfo SRL a primit însă o adresă din partea primăriei, prin care era întrebat dacă a mai pus la dispoziția cuiva proiectele. „M-a mirat adresa, dar le-am răspuns că nu am vândut și nu am pus la dispoziția nimănui proiectele noastre. De atunci și până la ședința de Consiliu Local nu am mai discutat pe această temă. Acum am aflat că planșele noastre au fost anexate la alt studiu” – a precizat Șerban.
Ulterior, angajați ai primăriei de la acea vreme, susțineau că președintele Consiliului de Administrație al Universității Sextil Pușcariu, Liviu Pandele, se lăuda că documentele le-a primit chiar de la Primăria Brașov având ordin de la o un serviciu al siguranței naționale.
După ședința de C.L., Nicolae Șerban i-a cerut explicații lui Pandele. Pe holurile primăriei, „geniul gabaritic” le-a explicat celor de la Prinfo SRL că ordinul era venit de la un anumit serviciu secret, pentru a-i scoate pe turcii de la Gunay din afacere. În replică, Nicolae Șerban a precizat: „Nu văd care este legătura. Proiectul celor de la Gunay este susținut de Consiliul Județean și nu are nici o legatură cu noi. Mai mult, nu știu ce amestec ar putea să aibă [….] în toată aceasta afacere”.
Pe lângă problema furtului planșelor, confundând probabil Brașovul cu tarlaua lui, Pandele avea să vină cu o idee „măreață” la fel ca și el. Vroia să pună taxă la fiecare intrare în Brașov.
Studiul înaintat de universitatea sa neacreditată avea ceva în plus față de celelalte variante. Prevedea instituirea unei taxe de intrare în oraș. Pretenția magnatului, contravenea însă Constituției României privind libera circulație. Norocul a fost că în Primăria Brașov mai erau și oameni citovi la cap. Attila Radnoți – Șeful Serviciului Administrare Străzi din cadrul instituției susținea că lucrarea depusă de „dacologul” Pandele nu poate fi considerată un studiu: „Planurile anexate nu sunt corelate cu conținutul lucrării. Nu sunt descrise soluțiile tehnice și nu sunt evidențiați indicatorii tehnico-economici. Iar planurile prezentate sunt elaborate de SC Prinfo SRL și aparțin municipiului Brașov. Ele au fost copiate și anexate fără acordul reprezentanților municipiului și fără acceptul proiectantului”.
Într-un mod bizar situația s-a rezolvat în baza unui compromis ciudat. SC Prinfo SRL a recunoscut studiul elaborat de Universitate, iar aceasta la rândul ei, a recunoscut faptul că a folosit planurile societății.
„Am discutat și am ajuns la o înțelegere. Nu vom face plângere și nici nu îi vom da în judecată, pentru că faptul este consumat. Cei care trebuiau să se simtă lezați ar fi trebuit să fie reprezentanții primăriei. Eu am vândut o marfă și nu mă mai interesează ce se întâmplă cu ea” – a spus Nicolae Șerban.
Ciudățenia a fost cu atât mai mare cu cât, pe proiectul PLAGIAT „Mecanisme juridice și financiare privind edificarea construcției șoselei ocolitoare a municipiului Brașov” și-au depus semnătura 16 „celebrități” recunoscute ca profesori și lectori universitari ai universității neacreditate și conduse de către Pandele. Alături de ei se aflau și doi bancheri, unul chiar din consiliul local, Puiu Vladimir. Dintre cei 18, nici unul nu avea studii de specialitate în domeniul proiectării rutiere. Doi dintre aceștia erau ingineri mecanici, iar restul economiști și juriști. Trei sferturi din documentația de câteva sute de pagini conținea o disertație despre cum trebuie înființată o firmă, copii după diverse acte normative și CV-urile celor 18 semnatari. Singurele documente care aveau o legătură cu șoseaua erau doar planșele „obținute” de către Pandele din primărie, în urma ordinului primit de la serviciul secret.
Până la ora publicării, „inventatorul mămăligii dacice” – Liviu Pandele, nu a prezentat încă un punct de vedere.