Cum finanțează Rusia o masivă operațiune de propagandă care se duce de la Kremlin până la structuri locale și din România

Un material The Guardian & Pressconnect Mapamond.

Regimul de la Kremlin se folosea de o fundație din Europa pentru o operațiune masivă de influențare și propagandă activă în 48 de țări din Europa și din lume, relatează The Guardian. Documente interne scurse au expus activitățile Pravfond, care a folosit fonduri inclusiv pentru apărarea în instanță a traficantului rus de armament Viktor Bout și a asasinului Vadim Krasikov.

Documentele arată că gruparea a cheltuit milioane de euro pentru a finanța campanii de propagandă. Informații publice mai arată și că partenerii locali din Europa ai Pravfond au primit milioane de euro în subvenții de stat de la un număr de state europene, acolo unde această fundație are „sucursale”. Peste 40 de documente ale Pravfond, obținute de televiziunea publică daneză de la o sursă din domeniul informațiilor din UE, transmisă unui număr de jurnaliști europeni, arată că organizația rusă avea, printre liderii săi, mai mulți agenți ai regimului de la Kremlin. Printre ei se numără Vladimir Pozdorovkin, identificat drept agent SVR, serviciul de informații extern al Rusiei. În documentele publice, el apare drept „custode” al operațiunilor Pravfond pentru țările baltice și cele nordice. De asemenea, apare și Anatoli Sorokin, și el membru SVR, custode pentru Orientul Mijlociu, Moldova și Transnistria, cu legături care pleacă spre Europa de graniță si mai departe prin diferiți ONG-iști sau corporații.

Șeful Institutului pentru Diaspora Rusească, care apare în documentele Pravfond ca „implementator de proiecte”, Serghei Panteleiev, este sancționat de mai multe țări europene pentru participarea sa ca membru în unități de informații militare rusești specializate în operațiuni de război psihologic. Andrei Soldatov, expert în serviciile de informații rusești și autor al „Compatrioților” spune că Pravfond pare să fie „un efort clasic de implementare a puterii soft”, care leagă domeniul informațiilor și organizațiile rusești și este „bine documentat”. În 2020, într-un raport de securitate națională, serviciile estone au calificat Pravfond drept un „sistem de protecție pseudo-legal care, în realitate, funcționează ca un fond de operațiuni”. În plus serviciile estone spun că FSB se folosește de astfel de organizații pentru a recruta colaboratori în străinătate, inclusiv dintre susținătorii anexării din 2014 a peninsulei Crimeea. Pravfond a fost fondată în 2012 prin decret prezidențial în Rusia și a fost susținută de diplomația lui Putin și de agenția Rossotrudnichestvo, care administrează ajutoarele străine și a fost descrisă de șeful Pravfond, Alexander Udaltsov, drept „un element aparte al puterii soft rusești”.

Udaltsov este sancționat de Uniunea Europeană din 2023 pentru „susținerea și implementarea de acțiuni și politici care subminează și amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei”.

Manipulările pro-ruse care au prins în România

Dezinformarea pro-rusă care prinde la români este cea care exploatează fricile umane. Tema minoritarilor din Ucraina nu a avut succes masiv la public, deși a fost discutată între elite.

Explicația provine din faptul că, probabil, atașamentul populației și cel al statului pentru minoritatea română în afara granițelor este ușor ipocrit.

Principala eroare pe care o fac politicienii nu este că nu comunică despre Ucraina, ci faptul că nu comunică despre viitorul cetățeanului român. Iar pe fondul aceasta, pe percepția haosului politic, un scor mare al AUR la viitoarele alegeri parlamentare este probabil.

Nu este întotdeauna propagandă rusă. Propaganda care vine, de exemplu, de la Ambasada Rusiei este foarte plicticoasă. Este mai degrabă propagandă pro-rusă sau aliniată cu mesajele Kremlinului. Ce mi s-a părut mie mai interesant după ce am fost atent la canale, mesaje, intensități, monitorizare presă este să înțeleg care mesaje prind și care nu.

Mesajele care sunt de proveniență rusă cunoscută nu prind întotdeauna, de pildă avem narațiunea că România ar putea să ia o bucată din teritoriul Ucrainei – acesta nu a avut succes. Ce prind sunt temele fricii.

De exemplu, dacă țineți minte, la începutul războiului, au fost discuții despre penurii: lipsă de benzină, lipsă de iod, lipsă de hârtie igienică, lipsă de ulei, lipsă de grâu. Toate acestea au prins, au avut un succes mai mare sau mai mic. Apoi pe partea de energie, nu doar pe lipsă de benzină, propaganda a prins destul de bine. A beneficiat și partidul AUR de aceste mesaje, unele promovate chiar de ei.

În ultimele luni, a apărut mesaje de genul – indiferent cu cine ținem, hai să ne temem de Rusia.

Așadar vorbim de mesajele care exploatează anumite frici umane, cel mai adesea justificate și legitime? Da. Statul român nu a făcut o treabă extraordinară în a preveni aceste aspecte. Este comunicarea Ministerul Energiei, care este așa cum este.

A fost comunicare de criză în momentul știrilor alarmiste despre benzină și care iarăși nu a fost ideală. Astfel, ai această poveste în care cetățeanul român are o frică, care este bazată pe fapte; în plus n-are o deosebită încredere în politicieni; iar politicienii oricum nu comunică – această combinație este o vulnerabilitate.

A avut statul român o politică de comunicare strategică în perioada războiului, astfel încât să combată mai puternic mesajele alternative?

Statul român, ca pisica lui Schrodinger, are și nu are o strategie de comunicare strategică, în sensul că documentul există de peste un an, dar nu a fost operaționalizat. Dacă nu mă înșel, lipsesc normele metodologice și atunci, dacă ești un birocrat care ar vrea să se alinieze la politica statului român, nu știi cum să procedezi.

Noi am avut discuții cu oameni din birocrația română și ce am observat este că adeseori nu simți nevoia, ca birocrat, să lupți cu dezinformarea rusă până când nu îți spune politicul ce și cum să faci.

Asta deși aceiași oameni sunt extrem de conștienti de nevoia de a răspunde cumva încercărilor de manipulare externă. Cunoaștem cazuri.

În mod particular, acest lucru se simte la acele birocrații care sunt militarizate. În acele sisteme se sugerează o idee de tipul „eu, ca militar, n-aș vrea să definesc care este interesul național vizavi de Rusia”.

Nu este treaba noastră și nu vrem să fie treaba noastră. O poziție onorabilă pentru cadrele militare, dar nimeni nu obligă ministerele de forță să militarizeze total, inclusiv partea de comunicare.

Dacă ne uităm la scena politică, partidele nu și-au dat în cap pe tema războiului, dar nici nu au avut o strategie foarte clară. Această inacțiune vine poate și din teama post-pandemie, unde comunicarea a fost groaznică și foarte multă lume a avut de suferit.

În afară de narațiunile care speculează temerile românilor, ce alte narațiuni au prins? Cea referitoare la minoritatea românilor în Ucraina?

Partea de Schengen, care nu este explicit anti-Ucraina, dar este anti-occidentală, a prins foarte bine.

Vedem pe datele noastre cum discursul public, cel puțin în social media, a fost dominat de către George Simion și de către AUR prin diversele site-uri ale lor. Ei erau cei care dădeau tonul. Iar politicienii nu au avut un discurs anti-austriac moderat dar cu totul prodemocratic. N-au știut să ofere o alternativă de critică robustă a Austriei, care în același timp să arate fără compromis, că este dedicată alinierii cu valorile democratice și cu statul de drept.

Mașina de propaganda funcționează de la vârf, la nivel local. Prin tot felul de noduri care se propagă pe principiul celulelor teroriste, respectiv niciuna nu o cunoaște pe cealaltă. O informație se oprește la o celulă care coordoneaza alte structuri de presă, mai mici sau mai mari, cumpărând ori spații publicitare ori ziariști care, de fapt, habar nu au pentru cine scriu.

Celor vizibili…nu vă este teamă că poate vă desconspiră cineva, cetățeni europeni?

• Va urma

Răzvan Bujdoiu senior editor PRESSCONNECT | SIPANEWS.RO

certified journalist REUTERS