Procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, la data de 21 ianuarie 2026, reținerea a doi inculpați, în vârstă de 22 și 34 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de risc și mare risc, precum și pentru efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din ancheta desfășurată de procurori a reieșit că, pe parcursul anului 2025, inculpatul de 22 de ani ar fi procurat de la coinculpat diverse cantități de substanță 2 MMC, drog de mare risc, pe care le-ar fi comercializat pe raza județului Constanța, la prețuri cuprinse între 800 și 1.500 de lei. Totodată, acesta ar fi deținut, manipulat și vândut și substanță psihoactivă 4BMC.

Pe parcursul urmăririi penale, au fost indisponibilizate substanțele interzise care făceau obiectul tranzacțiilor. În cursul zilei de ieri, anchetatorii au pus în aplicare mandate de percheziție domiciliară în orașul Techirghiol, la locuințele celor doi inculpați.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate cantități de canabis (drog de risc), 2 CMC (drog de mare risc), 4 BMC (substanță psihoactivă), grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.

Astăzi, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a celor doi inculpați.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, acțiunea beneficiind și de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Google search engine

Lasă un răspuns