Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri, despre o susţinere din partea PSD în turul doi a alegerilor prezidenţiale, că ea consideră că sunt suficient de conştienţi ca să o facă din proprie iniţiativă, dar nu este suficient, şi că îşi doreşte foarte mult să pună în mişcare maşinăria de partid, primarii, atât cei de la PSD cât şi cei de la PNL.
Candidata la Președinție Elena Lasconi a declarat, miercuri, că „PSD este îndreptățit să dea premierul” și că nu exclude ca acesta să fie Marcel Ciolacu, precizând însă că, dacă se va întâmpla acest lucru, va trebui să fie cu asumarea unor reforma care trebuie realizate rapid.
„Suntem într-un moment de cotitură pentru țară. Nu mai e vorba de partide, de politicieni, aici e vorba de soarta țării. În toate întâlnirile cu liderii politici nu s-a discutat nimic despre vreo funcție, de vreun minister. Nu sunt orgolii”, a declarat Elena Lasconi despre discuțiile dintre PSD, USR, PNL și UDMR.
„Dacă în trecut sunt unii deranjați că ne-am jignit, ura nu își are locul în aceste zile. Dacă am greșit unii altora, să ne cerem iertare. Eu pot să-mi cer iertare dacă cineva din acesta partide s-a simțit lezat de vreo declarație pe care am avut-o. Nu e momentul să avem orgolii, e în joc soarta României și noi construim un guvern pro-european, ca să nu ne ducem spre Rusia sau, mai grav, să punem pe tavă Rusiei țara pentru care au murit oameni”, a mai declarat Elena Lasconi.
„Nu se pune problema orgoliilor. E important criteriul: competența”, a subliniat Lasconi despre negocierile politice.