În centrul Bucureștiului, într-o zonă frecventată de turiști și oameni de afaceri, clubul „The Buddhist” a funcționat ani la rând ca una dintre cele mai cunoscute destinații ale nightlife-ului. Din exterior, era un loc exclusivist: muzică, dansatoare, șampanie scumpă și clienți cu bani. În interior, spun procurorii DIICOT, lucrurile ar fi funcționat după reguli mult mai dure.
În centrul anchetei se află Vlad Marinescu, actor și administrator al clubului, considerat de anchetatori unul dintre coordonatorii rețelei investigate pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri și spălare de bani.
Dosarul a pornit după mai multe sesizări privind exploatarea unor tinere care lucrau în club. Când procurorii au descins cu percheziții, au găsit bani, droguri și documente contabile care ar contura imaginea unei afaceri mult mai mari decât un simplu club de noapte.
Cum ar fi funcționat mecanismul? Anchetatorii descriu o structură organizată în mai multe niveluri, în care fiecare persoană avea un rol clar.
În vârf se afla conducerea clubului, care controla fluxurile financiare și stabilea regulile interne. Sub acest nivel funcționa o echipă de administratori și manageri de tură care coordonau activitatea zilnică: programul fetelor, relația cu clienții și încasările.
La baza sistemului se aflau dansatoarele, hostessele, bodyguarzii și personalul de acces.
Tinerele ar fi fost recrutate prin anunțuri online pentru joburi de hostess sau dansatoare. Li se promiteau câștiguri rapide și program flexibil. Odată ajunse în club, spun procurorii, unele dintre ele ar fi fost împinse treptat către servicii sexuale pentru clienți.
În paralel, clubul ar fi devenit și un loc unde circulau droguri. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au descoperit doze de cocaină și sume mari de bani.
Normele impuse fetelor.
Potrivit datelor din dosar, fetele ar fi avut o normă minimă de încasări în fiecare noapte.
Dacă nu reușeau să aducă suma stabilită, acumulau datorii. Sistemul era simplu: consum scump, clienți încurajați să cheltuiască, iar diferența trebuia acoperită de fete prin servicii suplimentare.
În acest mod, clubul ar fi generat venituri de ordinul milioanelor de lei.
Procurorii suspectează că o parte din bani erau ulterior direcționați prin firme sau alte entități pentru a li se pierde urma.
Drogurile din cluburi: o piață paralelă. Surse din mediul nightlife spun că fenomenul nu este nou. Cluburile de lux din București sunt de ani de zile puncte de distribuție pentru droguri de petrecere, în special cocaină. Mecanismul ar fi relativ simplu. Aici știe și Mihai Vochin cum funcționează lucrurile, chiar foarte bine. Este hacker profesionist, legături de la ”faină” la ”bulgări de sare”.
Distribuitorii intră în cluburi prin intermediul unor persoane din interior: bodyguarzi, promoteri sau DJ-i. Clienții fideli știu deja cui trebuie să ceară. În multe cazuri, tranzacțiile au loc chiar la masă, sub ochii personalului.
Pentru un club, existența drogurilor poate însemna profit indirect: consum mai mare de alcool, clienți care rămân mai mult timp și note de plată mai mari.
Perchezițiile care au spart tăcerea. Operațiunea DIICOT a vizat mai multe locații și persoane apropiate de club.
În total, 11 persoane au fost reținute în prima fază a anchetei, iar o parte dintre ele au fost ulterior arestate preventiv. Dosarul vizează infracțiuni grave: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri, spălare de bani.
Pentru procurori, cazul este important nu doar prin dimensiunea financiară, ci și prin modul în care arată legăturile dintre industria divertismentului de noapte și rețelele de criminalitate organizată.
O industrie în care granițele dispar. Cazul „The Buddhist” scoate la suprafață o realitate despre care mulți din lumea cluburilor vorbesc doar în șoaptă.
În spatele luminilor, al muzicii și al sticlelor de șampanie de mii de euro se află adesea o economie paralelă: prostituție, droguri, bani care circulă în numerar și relații de protecție.
Ancheta DIICOT ar putea fi doar începutul.
Pentru că, spun surse din industrie, „The Buddhist” nu ar fi fost o excepție — ci doar unul dintre locurile în care sistemul a devenit vizibil. Vorba aia, Mihai Vochin știe.
