Fostul secretar general adjunct al NATO până ieri, Mircea Geoană a făcut astăzi, puţin după ora 11, un anunţ care face oficială candidatura sa – previzibilă de altfel – pentru alegerile prezidenţiale.
Considerat ca având şanse reale pentru turul doi al alegerilor, Geoană merge ca independent în această cursă şi spune că ,, România are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism. Haideți să renaștem împreună!”.
Iată ce spune Mircea Geoană:
,,Candidez la președinție pentru că știu că avem nevoie de o schimbare adevărată!”
Puteam să vă promit o țară perfectă. Să pozez în politicianul perfect, să vă spun că toate problemele vor dispărea peste noapte. Dar știm cu toții că asta nu e realitatea. Nu suntem perfecți. Eu nu sunt perfect. Dar știți ce putem face? Putem să muncim. Să ne ridicăm mânecile și să construim o țară mai bună. România nu are nevoie de perfecțiune, România are nevoie de lideri care să asculte, să înțeleagă și să acționeze cu profesionalism.
Mircea Geoana
PRESSCONNECT MAPAMOND MEDIA