Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie continuă operaţiunea „Jupiter”, pentru combaterea infracţiunilor economico-financiare şi a celor de natură judiciară. În acest sens, poliţiştii şi procurorii au făcut până astăzi, 200 percheziţii domicilare şi au pus în aplicare 54 de mandate de aducere. Sunt vizate infracţiuni de de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înşelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals. PICCJ a transmis detalii despre acţiunile desfăşurate.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis, luni seară, că în cadrul acţiunii ”Jupiter” au avut loc următoarele acţiuni:

– procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE), au desfăşurat 23 de percheziţii în Bucureşti şi Giurgiu, într-un dosar ce vizează infracţiuni de contrabandă şi contrafacere. S-a constatat că, începând din 2022, la intervale de timp variabile, au fost introduse în ţară, prin evitarea controlului vamal, articole vestimentare în valoare de peste 40.000 de lei, achiziţionate din Turcia, care ar fi trebuit plasate sub un regim vamal.

  • procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice (SICE) al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), au pus în aplicare 28 de mandate de percheziţie şi 11 mandate de aducere într-un dosar de evaziune fiscală. Opt persoane, în calitate de reprezentanţi legali sau de facto ai unor societăţi comerciale, sunt cercetate pentru că, în perioada 2019-2022, au omis în mod repetat să înregistreze în contabilitate operaţiunile comerciale şi veniturile realizate, cauzând un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 2.000.000 de lei.

  • procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, alături de ofiţerii SICE, au făcut 17 percheziţii în judeţele Argeş şi Arad, într-un dosar privind spălarea de bani, cu un prejudiciu estimat la 6.890.280 de lei. Administratorul mai multor societăţi comerciale ar fi transferat sume de bani din conturile acestora în propriile conturi, sub pretexte precum dividende sau restituiri de fonduri proprii, ulterior transferând banii către terţi care i-au retras în numerar sau i-au folosit pentru a credita propriile firme.

  • procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SICE Caraş-Severin, au făcut 7 percheziţii în judeţul Caraş-Severin, într-o cauză ce priveşte fraude bancare. În perioada 2022-2023, au fost obţinute fraudulos 50 de împrumuturi, în valoare totală de 1.050.000 de lei, folosindu-se documente false care atestau calitatea de angajaţi a împrumutaţilor şi fidejusorilor.

– procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu ofiţerii SICE Alba, au efectuat 7 percheziţii în judeţele Alba şi Gorj, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 837.000 de lei. În acest caz, reprezentanţii unor societăţi comerciale sunt acuzaţi că, între 2018 şi 2022, nu au înregistrat în contabilitate veniturile obţinute din vânzarea de cherestea, derulată în baza a 1163 de avize de însoţire a materialului lemnos.

– procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, împreună cu poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul de Investigaţii Criminale, au desfăşurat 11 percheziţii domiciliare. Acţiunea vizează investigarea unor infracţiuni de înşelăciune în domeniul asigurărilor şi fals în declaraţii. Printre aspectele anchetate se află o posibilă tentativă de obţinere frauduloasă a unei despăgubiri pentru un autoturism, evaluat la aproximativ 100.000 de euro.

– procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, împreună cu ofiţerii SICE, au desfăşurat 5 percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală, care vizează o spălătorie auto de tip self-service care funcţionează fără înregistrare fiscală din anul 2021, iar veniturile obţinute nu au fost declarate autorităţilor, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind în cuantum de 50.000 de lei.

– procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în colaborare cu ofiţerii SICE Bistriţa-Năsăud, au desfăşurat 4 percheziţii şi 16 mandate de aducere într-un dosar privind abuzul în serviciu, înşelăciunea, falsul intelectual şi uzul de fals. Este investigată falsificarea de fişe individuale pentru pensie şi adeverinţe care atestau în mod necorespunzător că 15 persoane au lucrat într-o fostă cooperativă agricolă.

  • în judeţul Hunedoara, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg, împreună cu SICE Hunedoara, au desfăşurat 4 percheziţii într-o cauză de delapidare. Fostul administrator al unei asociaţii composesorale este suspectat că a delapidat fondurile acesteia.

  • în judeţele Constanţa, Timiş şi Ilfov, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, împreună cu ofiţerii SICE Constanţa, au desfăşurat 5 percheziţii în două dosare privind infracţiuni de fals şi delapidare.

  • sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti împreună cu poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi cei de la Poliţia Oraşului Găeşti din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, au pus în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară. Percheziţiile sunt efectuate în judeţul Dâmboviţa şi una în judeţul Ilfov, în cadrul a două dosare penale întocmite pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism şi furt. Din probatoriul administrat, a rezultat că, în perioada 2017-2024, patru suspecţi ar fi determinat două tinere la practicarea prostituţiei, prin închirierea de apartamente şi prin crearea unor anunţuri în mediul online, atât în România, cât şi în Germania. Cu privire la dosarul penal întocmit pentru furt, acesta priveşte fapte de sustragere de bunuri din locuinţe şi anexe de pe raza judeţului Dâmboviţa.

– procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol au pus în executare 12 mandate de percheziţie domiciliară în legătură cu comiterea mai multor infracţiuni de fals informatic, constând în faptul că, în luna octombrie 2024, în aplicaţia SUMAL 2.0, au fost introduse, fără drept, date necorespunzătoare adevărului cu privire la un volum total de 200 metri cubi materiale lemnoase diverse specii şi sortimente, existând indicii că materialul lemnos a fost descărcat în alte locaţii. Materialul lemnos a fost exploatat de pe un teren cu vegetaţie forestieră aparţinând UAT, destinaţia legală a materialului lemnos fiind instituţiile din administrarea Unităţii administrativ-teritoriale (sediul UAT, şcoli, grădiniţe etc.). Din cercetări, rezultă ca materialul lemnos a fost descărcat în alte locaţii.

 

Google search engine

Lasă un răspuns