Perfecțiunea noastră vine din imperfecțiunile noastre, pentru ca asta este frumusețea plusului și minusului, că dacă nu exista plus și minus, negativ si pozitiv, nu existau nici obiectele din jurul nostru, nici nimic, nici noi. Noi trebuie să știm că trebuie să avem empatia să vedem lumea și prin ochii celorlalți adică, eu trebuie să știu ce-și dorește o femeie. Ce-și dorește o femeie? Câți bărbați știu ce își dorește o femeie? Își dorește tandrețe, care vine cu un pachet… iubire, apreciere, validare și așa mai departe, și își dorește să fie unica, singura și să nu o minți. Un om care spune adevărul, nu se enervează când îi pui întrebări. Doar cineva care minte se apără sau se victimizează.

Un subiect sensibil pe care și barbații și femeile trebuie să-l abordeze altfel. Trecutul celuilalt.

Trecutul trebuie să fie o referință, nu o reședință, adică nu trebuie să fie un loc unde să stai, trebuie să fie un loc de unde îți iei învățăminte. Cum faci asta? Privești la trecut dar scoți emoțiile întâmplărilor tale, experiențelor, pentru dacă nu le scoți vei trăi aceleași emoții incontinuu și aceleași lecții se vor repeta și repeta dar, tu, când te uiți la trecut și ți-ai scos emoțiile din trecut, vezi tot ce s-a întâmplat ca o lecție.

Iubirea este tot ceea ce există, restul este iluzie. Iubirea este unul este Dumnezeu, iubirea înseamnă să iubești defectele mai mult decât calitățile. Ci să iubești aproapele ca pe tine însuți, deci în primul rând pe tine, și când am zis că iubirea de sine este fundamentul descoperirii a cine ești tu, lumea mi-a spus misogin, egoist și am stat și m-am gândit cum să le răspund, diferența dintre narcisism, egoism, misoginism și mi-am dat seama ca toate acestea de care vorbeam acum sunt foarte gălăgioase, pe când iubirea de sine e liniște, e pace, e neutralitate, e împlinire, e adevăr care este cea mai mare liniște.

Am mai scris despre iubirea de sine, dar cum ajungi acolo? Cineva drag, m-a făcut să înțeleg, mai complex decât știam. Una e să o înțelegi cu mintea și alta e să poți să o simți, și atunci, de cele mai multe ori există acest clivaj între ce înțelegi cu mintea și ce poți emoțional. Și eu, m-am întrebat multă vreme, ce fac, cum pot ajunge acolo? Înțeleg ca trebuie să mă iubesc, dar cum ajung acolo? Un lucru care este foarte clar, pentru mine, este că nu poți să te iubești tu pe tine, dacă nu ai fost niciodată iubit într-un fel cât se poate de a toate cuprizător și nu sti cum se simte treaba asta. Nu ai reprezentarea internă și nu este cartografiat în psihicul tău senzația de a fi iubit, cu adevărat și atunci rămâne conceptuală treaba asta, și atunci poți ajunge la iubirea de sine doar în momentul în care îți este cartografiat, undeva în harta interioară, acest sentiment de a fi iubit la nivel macro, real, asumat și pe față.

Comunicarea este esențială și parte a triunghiului echilateral. Important este să comunicăm eficace, și nu comunicam, uitati-vă în familie câtă incomunicare este, și între parteneri și între părinți și copii. De ce? Pentru că modelele lor de comunicare sunt de la părinți care sunt cu altă mentalitate, care nu știu să se asculte unul pe altul, care se întrerup unii pe alții, care nu își pot argumenta idea, care trec la etichete, și copiii văd lucrurile astea. Îti suna cunoscut? Și tu ai fost copil. De unde să înveți să comunici?

Noi trăim într-o lume a măștilor și a oglinzilor. Toți oamenii din jurul meu, pentru mine, sunt oglinzi. Eu mă văd în ei. Noi vedem binele și răul din celălalt în funcție de răul și binele din noi. Este doar despre mine, de aceea dacă tu îmi spui mie ceva, nu mă interesează. Mă interesează doar să-mi pun o întrebare. De ce oare te-am atras pe tine acum să îmi spui lucrul acela? Nu că sunt prost, dar de ce te-am atras? Care este lecția pe care trebuie să o învăț?  Si sunt multe astfel de exemple…

Trăim într-un ocean de mentalități. Starea de bine se instalează când avem satisfacții personale. Satisfacțiile personale le avem atunci când avem control asupra acțiunilor rezultatelor noastre, a creierului nostru, dar responsabil de a face, de a construi, de a dezvolta, de a consolida, de a evolua ca om este metalitatea, mindset-ul. Ce este mentalitatea? Este o structură mentală care îți permite ție să te poziționezi corect sau incorect în relația cu alții. Să te vezi egalul celor din jur, mai jos decât egal sau cu nasul pe sus peste toată lumea, adică să nu vezi din jurul tău decât numai proști, cretini, tâmpiți, idioți iar tu să nu faci nimic în viața ta. Și atunci avem nevoie de echilibru psiho-emoțional și o mentalitate de lider a propriei vieți. Ce înseamnă lider al propriei vieți? Să fi responsabil, să fii matur emotional și să ai capacitatea de a-ti asuma toate eforturile din jurul tău și tot ceea ce se întâmplă, ca pe ceva normal.

Viața este atât de scurtă să ne înveninăm cu niște lucruri care nu țin de noi. Nu țin de noi! Când cineva se poartă urât cu mine, nu este despre mine, este fix despre el sau ea, nu spune nimic despre cine sunt eu. Se poartă așa, pentru că așa poate. Pentru mine ce-i mai important, este stima de sine, pentru că are legătură cu felul în care ma simt eu când sunt singur, nu când sunt în fața oamenilor care mă aplaudă sau îmi trimit likes, pentru că atunci când ele se termină, se termină și toata încrederea și bucuria, și ești iarăși gol.

Nu poți să depășești momentele grele din viață sau nu poți să îți găsești libertatea, nu poți să te deblochezi dintr-o anumită situație, nu poti să schimbi paternuri până nu te duci la sursă.

Calitatea vieții depinde de calitatea relațiilor pe care le avem. Calitatea vieții noastre este data de calitatea conexiunilor sociale, dacă e să o extindem un pic, adică oamenii care aveau relații faine, și când zic faine, nu mă refer doar la cuplu ci relații în general cu cei din jur, familia, prieteni, copii, social, dar în special de cuplu, erau oameni care aveau o calitate a vieții ridicată în ciuda, poate, a unor provocări financiare sau lipsa a unor titluri sau, nu știu, imagini de succes care sunt acum asociate, în social media cu fericirea.

Sunt oameni, femei, bărbați, care îți târăsc sufletul în noroi, care te întreaba dupa aceea, dacă ești bine. Ce ai pățit? Te-ai schimbat? Nu te mai recunosc. Nu mai ești tu. Tot tu ți-ai luat harfe și figuri. Cât timp ai fost un om bun, la locul tău și ți-ai văzut de treabă, nu te-ai băgat în treaba nimănui, n-ai fost bun. Mereu s-a găsit cineva să comenteze și ai spus că niciodată nu te schimbi, că bunătatea este o virtute, că bunătatea este o valoare și ai spus că măcar atât să ai în viață. Dar vezi, a venit un moment în care n-ai mai putut că ti s-a părut nedrept și ai zis să fi și tu o data om rău, dar rău la modul ca să nu-i mai ajuți și să te depărtezi. Nu a observat de la început  nimeni distanța, a observat-o dupa aceea, dar stii când? Când au venit să-ți ceară ajutorul și nu ai mai fost acolo la dispoziția lor. Atunci te-au făcut să te simți în ultimul hal. Au uitat cine ai fost până atunci dar au ținut minte că atunci tu nu ai vrut și nu ai putut să-I ajuți.

Sigmund Freud a spus ”Unicul om cu care să te compari ești tu, din trecut. Și singurul, față de care trebuie să fi mai bun ești tu, din prezent.”

În rest, nimic nu se știe despre tine.

Google search engine

Lasă un răspuns