Un grup de lobby numit Eurofi, care oferă companiilor mari acces la politicienii de vârf și la autoritățile de reglementare din UE, a încasat aproape 6 milioane de euro de la industria financiară, relatează Politico.

Publicația citată menționează că informațiile obținute în documentarea materialului său sunt de natură să alimenteze îngrijorările cu privire la lipsa de transparență și la practica cumpărării de influență contra bani.

Amploarea veniturilor realizate de Eurofi îl recomandă drept unul dintre cele mai mari grupuri de lobby din Uniunea Europeană.

Organizația, care se auto-intitulează „think-tank” (grup de reflecție sau grup de consultanță, n.r.), are doar trei angajați cu normă întreagă și nu declară conturi publice, arată Politico.

Principala sa operațiune constă în organizarea, de două ori pe an, a unei extravagante operațiuni de lobby, în perioada premergătoare reuniunilor miniștrilor de finanțe ai UE.

Evenimentul atrage funcționari europeni de rang înalt, șefi ai băncilor naționale și specialiști în domeniul finanțelor.

Mai mulți membri de vârf din Parlamentului European, cu roluri influente în domeniul legislației financiare, au confirmat că Eurofi le-a plătit sejururile la hoteluri luxoase și o parte din călătorii.

În 2023, bugetul organizației a ajuns la 5,7 milioane de euro.

Cine plătește pentru serviciile Eurofi

Banii au venit din taxele plătite de membrii săi, printre care se numără mari bănci, burse de valori și giganți din domeniul tehnologiei.

Companii precum BlackRockGoldman Sachs și American Express se află printre contributorii la bugetul Eurofi, potrivit declarațiilor de transparență depuse în iulie anul curent. Sunt primele informații publice disponibile privind finanțele Eurofi în ultimii ani.

Chiar dacă materialul Politico nu face referire la infracțiuni, situația analizată ridică semne de întrebare cu privire la natura activității de lobby în UE.

Influența sectorului financiar la Bruxelles a fost vizibilă în ultimii ani și s-a materializat în introducerea unor norme mai lejere pentru bănci și asigurători, comparativ cu cerințele autorităților de reglementare. De asemenea, reformele legislative care ar fi putut afectat interesele acestui domeniu au fost temperate, notează publicația citată.

„Este unul dintre cele mai opace grupuri la care mă pot gândi. Este foarte ciudat să ai un buget atât de mare cu doar câteva persoane angajate”, a comentat Kenneth Haar, cercetător la organizația non-profit Corporate Europe Observatory.

Organizarea și comportamentul Eurofi diferă de cele ale altor mari grupuri de lobby din Bruxelles. În timp ce acestea din urmă încearcă în mod vizibil să intre în grațiile liderilor politici europeni, Eurofi spune că oferă doar o platformă pentru discuții și insistă că nu reprezintă interesele industriei financiare.

Cu toate acestea, puterea sa financiară o plasează imediat după giganți tehnologici precum Google și Apple, care au investit resurse uriașe pentru a influența mecanismele de la Bruxelles.

Eurofi are peste 100 de membri din sectorul financiar, iar bugetul său a crescut cu aproape 50 % față de ultimele date disponibile, care indicau circa 4 milioane de euro pentru 2020.

Doar Insurance Europe pare să fie mai mare decât Eurofi atunci când vine vorba despre lobby-ul pentru industria financiară în UE , potrivit Politico.

„Eurofi are acces foarte ușor la funcționarii publici și la factorii de decizie, iar după ce își majorează bugetul, va obține și mai mult acces”, a estimat cercetătorul de la Corporate Europe Observatory.

Eveniment de lobby deghizat în petrecere, organizat luna aceasta la Budapesta

Politico a consultat agenda pentru evenimentul organizat de Eurofi în capitala Ungariei în luna septembrie. Lista de participanți îi include pe guvernatorul Băncii Centrale a Franței, François Villeroy de Galhau, pe președintele Băncii Europene de Investiții, Nadia Calviño, și pe vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Alte sute de reprezentanți ai industriei de profil sunt așteptați să se alăture petrecerii.

Politico precizează că a încercat în repetate rânduri să contacteze Eurofi pentru a afla răspunsuri la suspiciunile cu privire la lipsa de transparență a organizației.

Mai multe e-mailuri trimise la adresa de pe site-ul său au rămas fără răspuns.

Jean-Marie Andres, reprezentant al Eurofi, a răspuns inițial la întrebările Politico. El a revenit ulterior cu un e-mail în care a menționat că nu a fost a autorizat să vorbească cu jurnaliștii.

În esență, Andres a spus că Eurofi nu ar trebui să fie văzut ca un grup de lobby, ci ca un organizator de discuții. În ceea ce privește bugetul mare, acesta ar reflecta nivelul ridicat inflației și ar răspunde nevoii de a închiria spații vaste, a susținut acest reprezentant.

50.000 de euro, taxa de participare

În declarațiile sale publice, Eurofi insistă asupra faptului că nu reprezintă interese comerciale și că acționează din perspectiva interesului general „pentru îmbunătățirea pieței financiare în ansamblu”.

Însă, potrivit grupurilor pro-transparență, declarațiile Eurofi sunt în contradicție cu faptul că organizația este finanțată de giganți precum Amazon și J.P. Morgan.

Acestea plătesc pentru a participa la conferințele Eurofi care, la rândul său, își folosește influența asupra autorităților de reglementare.

Eurofi percepe membrilor săi din industrie taxe de 50.000 de euro, potrivit unor surse din domeniul financiar.

O masă la dineul de gală, o sală pentru întâlniri sau un loc pentru director executiv de companie în cadrul unei mese rotunde implică taxe suplimentare.

Grupul opac de lobby are un istoric solid în lumea financiară

Eurofi se bucură de credibilitate datorită istoriei sale: a fost înființat de fostul guvernator al băncii centrale franceze, Jacques de Larosière.

De asemenea, este cunoscut pentru legăturile sale cu președinția Consiliului UE, care este preluată de un alt stat membru la fiecare șase luni.

Eurofi este condus la vedere de David Wright, un fost oficial britanic la UE, și gestionat în activitatea curentă de francezul Didier Cahen.

Conferințele Eurofi au loc în țara aflată la conducere Consiliului, în zilele premergătoare unei reuniuni a miniștrilor de finanțe.

Reprezentanții grupurilor de interese, autoritățile de reglementare, funcționarii și diplomații afirmă, în majoritate, că evenimentul propriu-zis este un spectacol plictisitor, menit să păstreze aparențele. Sunt organizate paneluri rezervate exclusiv bărbaților și dezbateri atent controlate.

În schimb, activitatea febrilă de lobby din jurul conferinței se desfășoară sub pretextul unor cafele și băuturi ocazionale.

ConferinȚele Eurofi au loc cu ușile închise. Jurnaliștii nu au acces, iar reprezentantul Politico a fost dat afară din holul hotelului care a găzduit conferința din toamna anului trecut, în orașul spaniol Santiago de Compostela.

În ciuda informațiilor privind costurile ridicate participare și lipsa de transparență, oficialii UE continuă să participe în forță la evenimentele Eurofi. În timp ce reprezentanții mediului financiar plătesc pentru a lua parte la conferințe, Eurofi plătește, la rândul său costurile de cazare și de deplasare pentru politicienii participanți care au dirijat și dirijează rescrierea normelor financiare pe continent.

Deputatul german Markus Ferber, eurodeputata franceză Stéphanie Yon-Courtin, deputatul olandez Paul Tang și eurodeputatul spaniol Jonás Fernández au confirmat că Eurofi le-a plătit cazarea la hoteluri luxoase și o parte din costurile de călătoriile pentru a participa la evenimentele grupului între anii 2021 și 2023.

 


Răzvan Bujdoiu senior editor PRESSCONNECT | SIPANEWS.RO

certified journalist REUTERS


 

Google search engine

Lasă un răspuns