Începe baletul?

Deputatul Adrian Cozma, vicepreședinte PNL și  preşedintele PNL Satu Mare, a cerut sâmbătă convocarea Biroului Politic Naţional al partidului, luni, 26 august, şi analizarea „de urgenţă” a retragerii miniştrilor liberali din guvernul Marcel Ciolacu.
„Ipocrizia şi duplicitatea conducerii PSD exprimată astăzi la Congresul PSD m-au determinat să propun convocarea BPN al PNL, luni, la prima oră, şi analizarea de urgenţă a retragerii miniştrilor PNL din guvernarea Ciolacu. Eu cred că, în condiţiile declaraţiilor şi acuzaţiilor absurde, populiste şi mincinoase făcute de Ciolacu, Grindeanu şi alţi fruntaşi ai PSD la adresa preşedintelui şi a membrilor PNL, faptele şefilor PSD nu pot trece nesancţionate Nu cred că vreunul dintre colegii mei vor mai putea sta la masă la şedinţele de guvern sau în alte condiţii cu cei care astăzi ne-au jignit atât de rău”, a spus Cozma, într-o postare publicată pe Facebook.
Totodată, acesta a cerut demisia de onoare ministrului Sorin Grindeanu, iar lui Marcel Ciolacu să renunţe la funcţia de prim-ministru.
„Ceea ce a făcut domnul Grindeanu este total nedemn şi neelegant pentru un ministru. Şi dacă are onoare ar trebui să-şi dea demisia urgent cu tot cu ceasul acela scump de la mână pe care îl tot ascunde. Marcel Ciolacu nu trebuie să meargă în această competiţie din poziţia de prim-ministru. Dacă tot urăşte atât de mult PNL şi pe preşedintele Iohannis, să renunţe la funcţia de prim-ministru”, a transmis acesta.

Declarația lui Cozma vine după un șir de reacții ale conducerii PNL provocate de criticile aduse liberalilor de social-democrați în cadrul congresului PSD. Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL, susține că atacurile la adresa liberalilor dau „dovadă de slăbiciune și aș zice de lipsă de imaginație” O reacție a venit și de la ministrul Culturii. Raluca Turcan susține că social democrații au reușit, prin atacurile lor, să transforme colegii de Coaliție în „ținte”. „Premierul Ciolacu și toată conducerea PSD au atacat astăzi doar PNL. Într-un guvern PSD-PNL de trei ani de zile! Ce fel de președinte vor românii? Unul care transformă în ținte oamenii împreună cu care ia deciziile de trei ani de zile? În niciun caz. Românii vor un președinte care poate duce o competiție fără dezbinare și manipulare. Ce rost are deformarea masivă a realității petrecută astăzi la congresul PSD? ”, susține Raluca Turcan, într-o postare pe Facebook.

Vicepreședintele PNL Gigel Știrbu i-a criticat și el pe Paul Stănescu, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu. „Asta e imaginea cea mai expresivă de la congresul PSD! Un cetățean care nu poate să explice cum și-a definitivat studiile, flancat de alt individ care a transformat stuful din Delta Dunării în pășune, luând milioane de euro din fondurile europene, și altul care a scos în stradă sute de mii de oameni când a încercat să-și salveze colegii de pușcărie prin OUG 13! De ce le este frică nu vor scăpa: PNL va da următorul Președinte al României”, a scris acesta pe Facebook.

Florin Roman, vicepreședinte PNL, i-a descris pe social democrați drept comuniști, care vin la congres să voteze un singur candidat. „A început sfârșitul politic a lui Marcel Ciolacu! Un congres, așa cum le place comuniștilor, cu un singur candidat, pentru ca ei întotdeauna au avut nevoie de un tatuc, fie ca îl chema Nicolae Ceaușescu, fie ca îl chema Ion Iliescu. O grămadă de fanfaroni ai adulației supreme s-au adunat să înjure pe toată lumea! Totul despre setea lor de putere, nimic despre oameni! Atacuri, jigniri, mizerii lansate de socialiștii de caviar, care își fac campanie cu avioane private”, a declarat liberalul pe Facebook.
Cam așa arată țurca dâmbovițeana, cum îi plăcea presedintelui României să eticheteze astfel de derapaje. Noi, ceilalți 20 milioane, nu suntem decât niște marionete și contribuabili, în opinia lor, probabil.

PRESSCONNECT.RO

Google search engine

1 COMENTARIU

  1. Pai parca asa se intampla o data la 4-5 ani, nu? Se fac ca se cearta inainte de alegeri sa arunce o perdea de fum spre noi, alegatorii, in timp ce ei stau tot la chiolhane, impreuna.
    Circ ieftin. Oricum nu stim cu cine sa votam. Probabil o sa votez cu AUR ca alta varianta nu vad 🙂

Lasă un răspuns