Nicolae Răzvan Bujdoiu | editorial
Se spune că dacă nu evoluezi, mergi înapoi. Nu stai pe loc – asta e doar o iluzie. Adevărul este că, in timp ce tu stai, lumea din jur se miscă, ceea ce te face pe tine sa fii lasat in urma. Enervant? Da. E o presiune mare pentru tine? Cu siguranță.
Nu poți evolua atâta timp cât rămâi agățată în reminescențe care nu fac altceva decât să te țină legată de trăiri din trecut, toxice sau nu, la un moment dat, cu piedici imorale sau în pseudo moralitatea vâzută doar cu o pereche de ochi și în concesii cu cealaltă pereche de …ochi.
De ce trebuie să tot evoluăm? Așa nu suntem bine? Si pana la urma, unde ne tot ducem? Cât de deștepți și bogați și echilibrați să fim?
Suntem bine, normal că suntem bine. Dacă avem casă, serviciu/ afacere, familie, prieteni, suntem sănătoși, putem să râdem și să ne îndeplinim din când în când câte o dorință, suntem chiar bine. Mulți oameni au probleme mult mai grave decât ale noastre, așa că este bine să fim recunoscători pentru situația în care ne aflăm. Suntem bine.
Pe de altă parte, lumea asta are atâtea frumuseți și oportunități în ea, încât e păcat să nu trăim măcar o parte din ele, altele decât cele din cercul nostru mic, de acasă.
Tocmai pentru că suntem bine putem să ne gândim la evoluția de acest gen. Dacă ai ajuns până aici, în acest moment al vieții tale, în care nevoile de bază îți sunt acoperite, consider ca îți datorezi ție să faci eforturi și să urci pe un nivel superior. De ce să nu visezi? De ce să nu încerci? Ce riști, ce pierzi? Timpul oricum trece, fie că faci ceva banal, fie că suferi, fie că esti fericită, fie că te străduiești să faci o schimbare. Oricum trece!
Evoluția înseamnă cunoaștere, experimentare, trăiri intense – toate ne fac mai buni și ne îmbogațesc viata care altfel trece așa, mărunt, comod și fără bucurii majore, liniștit dar fără amintiri grozave.
Trăiești într-o relație toxică? Sau habar nu ai că esti acolo… Relația toxică este orice tip de relație nefavorabilă pentru tine sau pentru ceilalți. Fundamentele oricărei relații sunt reprezentate cel mai adesea de admirație reciprocă și respect. Acestea pot deveni, în timp, remarcabil de nesănătoase. O atmosferă otrăvitoare diferențiază o relație nefericită și supărătoare de o relație toxică. Relațiile toxice îi pot împiedica pe cei implicați să trăiască o viață productivă și sănătoasă.
De ce ne e greu să terminăm relațiile toxice?
Relațiile toxice nu sunt ușor de identificat. Încep bine, apoi ceva se întâmplă. Semnalele de alarmă apar treptat. Poate fi o critică, un comentariu depreciativ despre prieteni sau îngrădirea unor mici libertăți. În timp, aceste comportamente escaladează, creând un mediu tensionat și dificil de suportat. Victima se simte controlată, neapreciată sau chiar neînțeleasă. În loc să se simtă sprijinită și respectată, ajunge să fie dominată de stres, incertitudine și, de multe ori, teamă.
Femeie, deschide ochii, trage aer în piept și mergi mai departe, chiar dacă nu vezi nimic colorat în față…încă. O relație toxică este și o relație în care sunt mai mulți de …doi.
Hai să îți spun și altfel. Poți să trădezi un om, poți să-l rănești, poți să-l calci în picioare dar cu fiecare astfel de gest îl vei învăța că fericirea și viața lui nu se rezumă la tine și uite așa, vine o zi când învață să trăiască fără tine, iar din acea zi tu vei dispărea, pentru totdeauna, din sufletul lui. Să nu te mire acest lucru, căci este doar rezultatul acțiunilor tale. Oamenii nu rămân acolo unde nu sunt apreciați pentru ceea ce sunt și nu sunt unici pentru partener. Iubirea unui om se încheie atunci când durerea devine prea mare. Durerea, în orice formă a ei. Chiar și în compromisul că ești pe locul doi, indiferent de povești.
Să iubești un om care nu poate, nu vrea, nu știe să iubească, duce intotdeauna la faliment, prorpiu zis dar și emoțional. Vei vedea ca este nemulțumit, nerecunoscător sau plictisit, chiar dacă joacă rolul veșnicului îndrăgostit. Cerințele sunt, din nou, mai mari. Tu plusezi, îi dai tot ce ai, dar și ce nu ai, te dai peste cap să îl impresionezi, ești în competiție cu tot ce se întâmplă în viața lui. Cu viciile, cu pasiunile, cu ceilalți oameni. Vrei sa fii tu câștigătoarea, să primești atenția, afecțiunea lui întreagă, așa cum i-o oferi tu, dar asta nu se poate. Pentru că tu oferi iubire iar el caută validare. Disperată, cauți să-i dai mereu motive noi ca să te vada. Încerci să-ți autodepășești performanțele de până acum, ești în competiție cu tine, cea care, de acum înainte, vrea să nu se mai simtă pusă în pericol. Târziu, după ce ai epuizat emoție, resurse, timp, ani, pricepi. El nu te-a simțit vreodata ca trăire ca să te poată iubi ca suflet. Te uiți la tot ce ai pierdut cât l-ai făcut pe el o prioritate. Oamenii din jur, pe care i-ai extenuat în lupta ta acerbă pentru câștigarea inimii care nu bătea numai pentru tine. Energia bucuriei și a pasiunii care se va transforma in furie și resentiment…duce fix la relația cu tine pe care ți-ai năruit-o. „Nu poate trăi fără mine”… Pe bune?…
Dacă ai o relație sinceră cu tine, poți să recunoști de la început, sau chiar pe parcurs când un om: UNU, nu este capabil de iubire…exclusivă. Fiecare secundă de viață irosită să convingi un om, voluntar sau nu, că tu ești singura care merită iubirea lui, nu este altceva decât o declarație de neiubire față de sufletul tau, care se inbolnăvește.
Extrapolând în lumea unde nu există decât un el și o ea, lucrurile sunt total din alt univers. Cel natural, linistit și pe față. Să-i săruți fruntea înainte de a pleca la muncă, să-i mângâi obrazul, să o asculți atunci când este supărată, să știi cum să o calmezi, să-i oferi libertatea atunci când are nevoie, să pretinzi cât oferi, nimic mai mult, asta înseamnă să iubești o femeie. Să cunoști fiecare aluniță de pe trupul ei, să știi care-i sunt rănile și să nu le atingi, să nu îi judeci trecutul, să nu îi frângi aripile și să o lași să viseze, să te bucuri atunci când o vezi intrând pe ușă, să adori zâmbetul ei atunci cand primește un buchet de flori. Asta înseamnă să iubești o femeie!
Ce faci când un bărbat vindecat ajunge în viața ta? Vei fi confuză. La început va părea dezinteresat sau nu foarte intens… O să crezi că e ceva ciudat cu el sau că nu ești centrul atenției lui. Când un bărbat sănătos vine la tine, nu te va pune într-un loc de delir și îti va impune. Nu va cere atenție de la tine, și cu atât mai puțin te va hărțui, și controla…
Când atragi un bărbat sănătos, veți avea multe lucruri în comun, dar nu va face un efort să te placă și să fie drăguț, tot timpul. Se va arăta așa cum este. Își va impărtăși pacea și calmul cu tine. Te va include în viața lui fără să te tragă în jos și va fi respectuos cu trecutul tău. Nu se va deranja să pară altcineva. Îți va arăta cine este instantaneu. Nu va purta măști și nu va încerca să te impresioneze. Nu îți vei pierde spațiul și libertatea. El va asculta tăcerile tale și va ști despre ciclurile tale și le va onora.
Tocmai atunci, vei ști ca ai tăiat tiparul repetitiv de atragere a toxicității și vei ști că ai vindecat ceea ce a fost rupt în tine!!!
ASUMAREA este piatra de temelie a esenței existenței noastre ca inteligență logică care nu vrea decât sinergie cu inteligența ta emoțională, și se va lupta cu viața, cu toate experiențele ei, pentru a ajunge acolo unde consideră că merită. Și asta, exclusiv, în cel mai natural mod posibil.
Cine spune ca le știe pe toate sau ca e așa cum spun eu, fă cum îți spun etc. nu trăiește decât în frustrări generate adânc din trecut, comparâd, voluntar sau involuntar, parteneri, situații sau timpuri.
Și asta, ți-o spune un barbat…